Democratizarea literaturii

Arheus of Kriter

 

Zilele trecute am primit spre publicare pe Internet două poezii puţin cam …… colorate pentru gustul majorităţii colaboratorilor la această pagina WEB. Şi totuşi, poeziile sunt bune. Opiniile noastre reflectă personalitatea fiecăruia dintre noi, iar ele sunt foarte diferite mai ales pentru că în discuţie intră mai multe aspecte.

- Unul dintre ele este pudicitatea. În această privinţă, ştacheta a coborât extrem de mult în ultimele două secole, dar ea rămâne totuşi la înălţimi diferite de la o persoană la alta. Democraţie nu înseamnă ca vulgul dictează, ci că opinia fiecăruia trebuie respectată. („Dictatura proletariatului” preconiza o piramidă care ar fi trebuit să stea cu vârful în jos, unde cei mulţi sunt la conducere şi doar câţiva la muncă.) Nu putem „pune pumnul în gură” când nu ne convine opinia cuiva, dar nici nu-i putem „băga pe gât” ceva ce el nu vrea să înghită.

- Până nu demult, literatura presupunea existenţa unui nivel intelectual foarte elevat. Stricto sensu, ea pleacă de la literă, deci de la semnul scris. Cum foarte puţină lumea ştia să scrie, era firesc ca aceştia să se considere – şi erau - intelectualii timpului şi, în consecinţă, produsul literar să fie adecvat pretenţiilor lor. Sensibilitatea artistică nu are însă nici o legătură cu ştiinţa de carte. Este deci la fel de firesc ca cei ce dispun de aşa ceva să simtă şi ei nevoia să se exprime. Trebuie să recunoaştem că este dreptul lor. A apărut chiar termenul de „literatura orală”. (Probabil pentru a demonstra lipsa de imaginaţie a celor ce dau definiţii.) Indiferent de denumire, ea a existat dintotdeauna, ba chiar înaintea celei scrise. Acum, că aproape toată lumea ştie să scrie, fosta literatură orală îşi intra în drepturi şi aspiră la pagina scrisă. Proliferarea mijloacele de multiplicare facilitează acest deziderat, cenzura a dispărut, aşa că drumul este deschis. Rămâne problema selecţiei: Cum află cititorii care sunt cărţile din domeniul lor de interes şi care sunt cele ce trebuie să le evite? Aici apare rolul de orientare al criticii, care însă în România acestui început de mileniu lipseşte. Sunt convins că în viitor ea îşi va regăsi rolul, dar pentru moment aceasta este situaţia, din păcate.

- Internetul devine pe zi ce trece tot mai mult principalul mijloc de informare, comunicare, etc. Cârcotaşii mai în vârstă îl acuza că este poluat cu materiale obscene, agresive, etc. Răspunsul meu este acelaşi: Internetul este o reflectare a lumii reale. Când mergem pe stradă ne întâlnim cu sute de oameni cărora nu le putem interzice accesul, dar nu le acordăm nici o atenţie. Reţinem doar pe cei foarte putini care prezintă un interes oarecare pentru noi. Şi pe Internet este la fel: oricine are dreptul să scrie. Ţine de abilitatea noastră să selectăm site-urile care ne interesează şi să le ignorăm pe celelalte. E drept că agresivitatea unora care gândesc că, dacă există parlamentari inculţi şi dacă televiziunea a devenit un mijloc de răspândire a subculturii, atunci şi au dreptul la cuvânt, dar şi aici, încet-încet, societatea – ca orice organism viu – se va redresa. Mijloacele de orientare pe Internet sunt încă de acum mai eficiente decât în literatura scrisă, lupta anti-spam chiar există şi aşa mai departe.

Revenind la subiectul iniţial, soluţia este deja evidentă: pagini diferite pentru fiecare categorie. Unele site-uri mai mari au chiar capitole distincte, începând cu cele de dragoste platonică şi terminând cu cele erotice. Totul este ca ele să fie clar definite şi să-şi respecte profilul propus. Cred că asta-i tot. Arheus of Kriter

Arheus of Kriter