Simone de Beauvoir - Toţi oamenii sunt muritori

Cronică de Cristache Gheorghiu

Pe Simone de Beauvoir nu mi-o pot imagina decât alături de Jean Paul Sartre, în acord sau în dezacord cu el, dar sfârşind inevitabil prin a se influenţa reciproc. Recunosc, este vina mea să mă las subjugat de această idee preconcepută. Precizarea mi se pare necesară pentru că este în interesul meu ca ceea ce spun să fie înţeles cât mai exact, motiv pentru care este necesar ca cititorul să cunoască modul meu de gândire, fie el şi eronat. Imaginea unui personaj diferit, oricât de bun nu m-ar avantaja.

Toţi oamenii sunt muritori” nu este cartea tradiţional asociată numelui ei. „Memoriile unei fete cuminţi”, „La Céremonie des Adieux”, sau chiar „Al doilea sex” sunt mai cunoscute. Chiar dacă nu o caracterizează în termenii fixaţi de exegeţii operei ei, nu însemnă  că nu reflectă concepţia ei, ci dimpotrivă. Asemenea majorităţii celor ce se consideră scriitori profesionişti, scrie şi când nu are ceva nou de spus şi atunci caută o formă inedită pentru vechile idei. Deşi cuvântul făcătură nu este tocmai elegant, el se potriveşte rezultatului, rezultat ce tocmai datorită condiţiilor în care a fost creat caracterizează mai bine gândurile autoarei, întrebările şi indeciziile ei.

Cartea are două părţi, cu două personaje principale esenţialmente diferite, aflate într-o asociere artificială mai mult decât forţată.

Prima este o femeie cu multe atribute feminine, dar şi cu unele particulare, aparţinând autoarei şi atribuită de ea tuturor femeilor. Promotoare a feminismului de care şi-a legat numele, ea îi transferă personajului ambiţiile sare personale, printre care şi dorinţa de a deveni o mare celebritate.

Celălalt personaj este opusul ei: un bărbat enigmatic, viril şi nemuritor, exact în aceasta ordine, adică aşa cu l-a cunoscut eroina şi aşa cum probabil şi-l doresc multe femei, mai puţin nemurirea, nu atât pentru că nu ne-ar place, ci fiindcă ne atrage atenţia că unele pretenţii pot fi exagerate. Şi asta ca să nu mai vorbim despre faptul că, nemuritor fiind, pe lângă numeroasele femei cu care a avut de-a face până acum, va cunoaşte nenumărate altele de acum înainte.

Ea, nemurirea, însă, îi permite autoarei să continue ficţiunea şi, în partea a doua a cărţii, într-un şir plictisitor şi exagerat de lung pentru o singură idee, amestecă în stil american, fără pic de respect pentru adevărul istoric, unele evenimente reale, petrecute în Europa începând cu secolul treisprezece şi continuând până aproape de zilele noastre, cu întâmplări fictive, în care, evident, eroul nostru nemuritor joacă un rol principal. Indispus din cauza sterilităţii eforturilor repetate ale oamenilor de a schimba ceva, eforturi eşuate mereu din cauza aceloraşi şi aceloraşi greşeli, devine apatic. Atât de apatic, încât îşi permite să doarmă din când în când câteva zeci bune de ani. În final, prin povestirile sale, ajunge să-i transmită şi eroinei blazarea lui, astfel încât, biata femeie îşi însuşeşte concepţia inutilităţii agitaţiei sisifice ale omenirii şi renunţă la toate idealurile sale iniţiale. Dintr-un om exagerat de ambiţios devine un om fără voinţă.

Este un răspuns la filozofia existenţialistă cu înclinaţii spre stânga, a cărui adept a fost Sartre, ? Este greu de crezut că nu, aşa că se poate afirma cu siguranţă un hotărât DA, chiar dacă, poate, Simone de Beauvoir nu şi-a dorit-o în mod explicit. Ea a murit în 1986, deci a cunoscut efectele îndoctrinării elevilor lui Sartre, inclusiv Pol Pot & co. Cartea, însă, a apărut în 1946, la Editura Gallimard, deci cu mult înainte. Iată că femeile pot avea mai mult fler decât unii filozofi.

 Orice curent filozofic, ca şi orice religie, este responsabil nu numai pentru ideile propovăduite în mod direct, ci şi pentru consecinţele indirecte, derivate sau induse de el. Să le recomandăm filozofilor să se asigure de colaborarea unor femei? Sau, poate mai bine, să le sugerăm femeilor sa facă filozofie? Bărbaţi cu siguranţă că le-ar ironiza, dar – pe de altă parte – se ştie că numai în domeniile care admit existenţa contrariilor ne putem apropia de adevăr cu ajutorul logicii.