La aniversare

 

Se împlinesc doi ani de funcţionare neîntreruptă a acestui site şi, ca oameni raţionali ce pretindem că suntem, în faţa unui asemenea eveniment, constatăm ce a fost bun şi ce a fost rău în ceea ce am realizat, pentru ca, pornind de aici, ca vedem ce avem de făcut în viitor. Logic, nu?

 

Intenţia iniţială a fost crearea unui club virtual, un spaţiu pe Internet, unde oameni de cultură din Braşov, dar şi din alte părţi, să-şi poată exprima opiniile şi etala lucrările originale. Pentru a evita riscul unor evaluări subiective, ne-am amintit de avertismentul lui Vilfredo Pareto, conform căruia „numai importanţa unui lucru nemăsurabil poate fi exagerată fără dificultate”, şi, în consecinţă, am căutat unităţile de măsură ale demersului nostru. Primele şi de neocolit sunt numărul de colaboratori şi numărul de cititori.

 

Evident, ne-am fi dorit ca numărul colaboratorilor să fie cât mai mare. La întrebarea „de ce nu este foarte mare?”, răspunsul nu ar putea fi decât subiectiv, astfel că suntem nevoiţi să-l evităm. Trebuie, totuşi, să ne facem mea culpa şi să admitem că un rol negativ a avut, poate, şi stilul nostru oarecum acid, mai ales la adresa unor auto-presupuşi profesionişti în ale culturii, persoane ce au avut această sarcină de serviciu şi au rămas „încremeniţi în proiect”. Speram, de aceea, în aportul celor neînregimentaţi, dar tinerii au  - întotdeauna şi, mai ales, acum - preocupări mai practice; gustul pentru meditaţie şi notarea ei vine mai târziu.

 

Numărul cititorilor, în schimb, a crescut în mod constant, ceea ce este încurajator, mai ales pentru că am avut permanent în faţă spectrul sumbru al revistelor sponsorizate, cu mai mulţi colaboratori decât cititori, situaţie pe care, bineînţeles, ne-am străduit s-o evităm. Evoluţia lentă, dar în continuă creştere, a numărului de cititori este firească pe Internet, mai ales pentru o revistă culturală fără publicitate plătită. Doar interesul real al cititorilor şi multiplicarea lor din aproape în aproape a făcut ca numărul lor crească, astfel că, dacă după un al el era de câteva zeci pe zi, astăzi depăşeşte câteva sute pe zi. (Menţionăm că, în afara adresei principale <http://www.cultural-bv.ro>, mai există http://cultural-bv.freehostia.com şi http://cultural-bv.tripod.com, create iniţial pentru siguranţă, dar care au fost reperate de către motoarele automate de căutare pe Internet chiar mai repede decât site-ul iniţial) În comparaţie cu marile site-uri, acest număr este infim. În comparaţie, însă, cu majoritatea revistelor tipărite, este mult, chiar foarte mult, mai ales iar dacă avem în vedere numărul cititorilor reali ai acestora, şi nu numărul exemplarelor în care asemenea reviste sunt tipărite şi distribuite gratuit celor ce nu le-au solicitat, sau nici măcar nu sunt tipărite, ci doar raportate sponsorilor ca fiind un succes cultural, după o metodă îndelung practicată.

 

Ce ne propunem? Pentru că nu alergăm după himere, ci plecăm de la realitate, am efectuat o analiză a structurii cititorilor. Surpriza a fost să constatăm că majoritatea acestora sunt din afara Braşovului, mulţi chiar din străinătate. Meritul nu este al nostru, care nu am făcut nimic în acest sens, ci al Internetului şi al interesului românilor pentru cultura autentică. Cât despre cei din străinătate, probabil că trebuie să adăugăm şi o doză de nostalgie.

 

Indiferent de argumente, ne bucurăm şi ne propunem să satisfacem dorinţele acestor cititori, cât vom putea de bine. În acest scop, ne gândim chiar la modificarea unor rubrici, cum ar fi cea de <Evenimente>, din care să le eliminăm pe cele de interes local şi să le păstrăm doar pe cele cu adevărat notabile, adăugând, în schimb, note, observaţii, consideraţii de tot felul, izvorâte din viaţa culturală actuală. De altfel, această tendinţă putea fi remarcată în ultimele luni.

 

Pentru lărgirea accesului şi – mai ales – a participării colaboratorilor prezenţi şi viitori, am creat deja un forum de discuţii şi anunţuri, ce poate fi accesat prin butonul intitulat chiar „Forum” şi care se găseşte în meniul de pe bara de sus a paginii principale, sau direct la adresa http://cultural-bv.board-poster.com. Oricine se poate înscrie aici, iar mesajele introduse sunt afişate instantaneu. Bineînţeles că ne dorim o participare în limitele decenţei.