Comentarii la lansarea cărţii
De ce o clasă de mijloc a spiritului este de preferat „elitei” intelectualilor publici?
Coordonatori: Sorin Adam Matei şi Mona Momescu
Editura Corint, 2010
Cartea reuneşte eseuri scrise de următorii autori: Michael Shafir, Sorin Adam Matei, Daniel Barbu, Caius Dobrescu, Mircea Flonta, Gabriel Andree, Stelu Șerban, Lucian Nastasă Kovacs, Marius Ghilezan, Adrian Gavrilescu, Vasile Morar, Bruno Ștefan, Alexandru Matei, Istvan Aranyosi, și Mona Momescu.
Din subtitlul cărţii, am reţinut o intenţie pozitivă, şi anume ideea de democratizare reală, nu numai în zona politică, dar şi în cea a spiritului, a literaturii şi chiar a filosofiei, ceea ce se şi întâmplă în realitate, dar nu toată lumea înţelege, ca să nu mai vorbesc despre cei cărora nu le convine, fiindcă îşi văd poziţiile periclitate. N-ar fi nimic nou; cuvinte ca „agora”, „forum” şi altele dovedesc că s-a mai întâmplat. Pe de altă parte, sintagma „intelectuali publici” (???), precum şi punerea elitei între ghilimele, denotă o anume atitudine, ceea ce nu ar fi rău, doar că schimbarea elitei dintre ghilimele cu ală elită, dar cu aceleaşi ghilimele, nu este nici ea o soluţie tocmai nouă.
Cât despre idoli, România a avut un acces întârziat în cultura europeană, aşa că cei câţiva intelectuali de dinaintea celui de al doilea război mondial au fost transformaţi în idoli. După decapitarea efectuată de regimul trecut cu ajutor sovietic, am rămas şi fără ei. Erijarea în noi idoli a celor ce, ieri sau azi, au monopolizat principalele instituţii culturale şi canalele de comunicaţie nu păcăleşte pe nimeni, aşa că sunt departe de a lua apărarea oricărora dintre ei, de ieri sau de azi.
Mă gândeam să comentez după ce voi fi citit cartea. Am participat însă la lansare şi, deşi unii prezentatori – coautori ei înşişi - s-au uitat vorbind, nu numai că nu au spus prea multe despre conţinutul cărţii, dar mi-au confirmat temerea că ceea ce îi animă, nu este nici măcar schimbarea elitei în ansamblul ei, ci doar invidia faţă de cei ce au urcat o treaptă mai sus pe aceeaşi scară. La un moment dat, s-a lansat chiar ideea unor „intelectuali specialişti”, ca alternativă la cea de enciclopedişti, neagreată de vorbitor. Specialişti în ce?
Cum infatuarea nu rezolvă vreo problemă, cred că soluţia nu poate fi decât dezvoltarea culturală pe toate nivelele, singura ce poate produce intelectuali autentici. Dacă vor fi puţini, se vor transforma în idoli. Dacă vor fi mai mulţi – şi expresia „clasă de mijloc a spiritului”, din subtitlul cărţii, sugerează aşa ceva – atunci nu vom mai avea nevoie de idoli, pentru că România va fi fost ridicată la nivelul unei naţiuni dezvoltate.
Pentru a nu teoretiza prea mult, iată un singur exemplu, evidenţiat chiar în timpul discuţiilor. S-a remarcat lipsa de preocupare pentru dezvoltarea unui corector ortografic în software-ul pentru limba română. Întrebarea este: cine ar trebui să-l facă? Vechea generaţie, care nici nu ştie ce să facă cu un calculator? Vorbitorii, exponenţi ai noii generaţii de acuzatori nu-şi dau seama că se autoacuză? Se pare că nu şi, dacă nu-şi dau seama de un lucru atât de elementar, atunci nu mă mai miră dorinţele lor.
Mai grav este că, dacă merg cu gândul în trecut, găsesc ceva jenant de asemănător. Poziţia tastatelor la maşinile de scris corespunde limbilor celor care le-au construit. Astfel, pentru limba engleză, litera ‚y’ se află în centru, fiindcă este foarte folosită, în timp ce ‚z’ este într-o poziţie marginală; pentru limba germană însă, literele ‚y’ şi ‚z’ sunt inversate, fiindcă frecvenţa lor este inversă în această limbă. Ne-am fi aşteptat ca, la adaptarea maşinilor de scris pentru limba română, să se ţină seama de caracteristicile ei. Aşi! Toate caracterele cu diacritice sunt plasate marginal, chiar şi vocala ‚ă’, deşi este una dintre cele mai frecvente în limba română. Problema nu este tehnică, ci filologică, ceea ce dovedeşte o penibilă lipsă de conectare la realităţile lumii contemporane.
Exemplul arată starea precară, nu numai a unor persoane din „elita” ţării, ci o şcoală filologică precară, ca să nu mai vorbim despre cea filosofică. Astăzi, condamnăm lipsa de cultură a americanilor – fiindcă nu l-au citit pe Marin Preda – şi ne lăudăm cu „erudiţia” noastră, fără să realizăm ridicolul pretenţiilor noastre.
În concluzie, cu privire la carte, felicitări pentru intenţie şi mai mult succes la următoarea.
Cristache Gheorghiu
Braşov, iunie 2010