Ion Filitti

„Călător pe trei continente” şi „Emigraţie şi călătorie”

Cu câteva săptămâni în urmă, a avut loc la Braşov lansarea cărţii lui Ion Filitti “Călător pe trei continente”, scoasă la Editura „Pastel”. După cum sugerează şi titlul, este o carte de călătorii. Ion Filitti este inginer constructor. Un intelectual român ce a călătorit pe trei continente pe banii lui. După cunoştinţele mele, pare să fie un unicat. Desigur, există mulţi români ce au călătorit chiar pe mai multe continente, dar ei fac parte din alte categorii cultural-financiare. Evident, trebuie să existe o explicaţie şi ea apare imediat: acest român a emigrat în occident. Totuşi, performanţa este remarcabilă chiar şi aşa. Am mai aflat că Ion Filitti mai scrisese o carte, intitulată „Emigraţie şi călătorie. Un român în Germania”. Este deci o carte autobiografică. Mă interesează cărţile autobiografice scrise cu sinceritate, fiindcă ele relatează însăşi procesul prin care s-a format modul de gândire al autorului. Orice scriitor adevărat are ceva de spus, ceva ce mai întâi a gândit şi ar vrea să-l comunice (gândul) şi altora. Autobiografia este deci relatarea formării acestui gând. Singura condiţie este sinceritatea, iar valoarea lucrărilor de acest gen depinde de măsura în care autorul reuşeşte să-şi relateze trăirile. Nu este de deloc uşor, ceea ce explică şi raritatea lor. Atunci când nu reuşeşte, schimbă persoana I-a cu a III-a, dă un nume oarecare personajului şi a ieşit un roman, ca primă dovadă a slăbicunii autorului, a incapacităţii lui de a fi pe deplin sincer. Cele câteva romane de ficţiune foarte bune mă obligă să recunosc şi existenţa acestei categorii, dar ele sunt atât de puţine, încât îmi fuge gândul la glumele cu miliţieni deştepţi, căci trebuie să fi fost şi ei câţiva, ca nişte excepţii menite să confirme regula.
Revin la Ion Filitti. Cartea lui mă incită cu atât mai mult cu cât performanţa lui este ieşită din comun, iar cartea lansată mi-a dovedit că autorul face parte din categoria celor sinceri. Cum cărţile româneşti de bună calitate nu prea se găsesc prin librării, am apelat la Editura „Paidea”, unde a apărut, am obţinut-o şi nu am putut-o lăsa din mână până când nu am terminat-o. Deşi citisem două recenzii, a doua fiind evident influenţată de prima, şi prin care recenzorii au avut grijă să atragă atenţia ca autorul nu este un „condeier”, adică un profesionist al scrisului, intuiţia nu mi-a fost înşelată. Ceea ce au neglijat - probabil cu bună ştiinţă – să spună recenzorii este tocmai faptul că Ion Filitti nu este un scriitor profesionist, adică unul care scrie din obligaţie, pentru că are această „sarcină de serviciu”, ci unul autentic. Nu a realizat el cartea perfectă pe care ne-am dori-o şi care probabil că ar fi ce mai plictisitoare dintre toate. Ba, dimpotrivă, îi putem găsi o sumedenie de lacune, mai ales dacă o privim prin filtrul rigid al criticii literare cuminţi. Dar poate că tocmai de aceea este cu atât mai atrăgătoare, mai savuroasă. Avem în faţă un om, nu un robot. Un om care trăieşte, iubeşte, are pasiuni, mai şi greşeşte, face sport, se mişcă şi mai ales mănâncă, poate prea mult, dar se pricepe. Un om ce vorbeşte cu noi. Cine este acest om? Ah, am uitat să spun! Cu certitudine este un om educat. De altfel, numele Filitti ar fi trebuit să ne sugereze acest lucru. Pe scurt, un om cu care noi toţi am fi încântaţi să conversăm, dacă ştim să ascultăm mai mult şi reuşim să vorbim mai puţin.
Desigur, putem să interpretăm în fel şi chip faptele relatate de autor, putem să fim de acord sau nu cu opiniile sale, putem gândi orice. Este libertatea noastră. Ion Filitti a avut curajul şi bunătatea să ne relateze opinia lui, gândul lui, stimulându-ne propriile noastre gânduri şi oferindu-ne astfel posibilitatea confruntării intelectuale, cea mai nobilă dintre confruntări.