Confesiunile unui nepriceptut

de

Cristache Gheorghiu

Nepriceput la ce? Nepriceputii la toate, chiar daca exista, nu vor recunoaste niciodata ca s-ar afla intr-o asemenea categorie. Numai cei ce se pricep la ceva isi recunosc nepriceperea in celelalte domenii. Deci nu putem vorbi decat despre nepricepera priceputului la alt ceva decat la ceea ce discutam. Simtim insa intotdeauna nevoia sa comunicam ceea ce tocmai am aflat si nu stiam inainte. Cu exceptia domeniilor in care suntem – sau ni se pare ca suntem – specialisti de inalta clasa,  este de presupus ca descoperirile noastre sunt banalitati arhicunoscute de catre adevaratii specialisti ai domeniului. Ajungem astfel la concluzia ca abia atunci cand am aflat ceva, am constatat cat de nepriceputi eram inainte, de unde si constatarea ca suntem constienti de nepriceperaea noastra numai in masura in care ne pricepem cat de cat. De aceea, cred ca cel mai bine sa vorbim despre nepriceperile noastre constatate. In zilele care urmeaza mi-am propus sa tin un mic jurnal, deoarece viata m-a pus in situatia sa fac ceea ce n-am facut pana acum: sa bucatarisesc.

Nepriceperi constatate

Acum cateva zile, sotia mea si-a rupt un picior asa ca acum este internata in spital (Multumesc pentru compatimiri), astfel incat eu am posibilitarea sa-mi etalez din plin talentele mele banuite in ale artei cuinare. Este usor de imaginat ca, dupa cateva zile de practica, sunt persoana cea mai indicata sa dea sfaturi.

¶

Sfatul numarul unu, cel mai important: Asigurati-va solutia de rezerva: masa la un restaurant, la prieteni, sau macar o cutie de conserve. Cat timp aceasta rezerva exista, orice veti prepara va fi considerat acceptabil, astfel incat rezerva nu va fi folosita niciodata. In lipsa ei, insa, orice veti face va fi catastrofal.

¶

Din „cartea de bucate” personala (carte ce in mod sigur nu va fi editata niciodata): mancare de fasole prajite. Ar fi trebuie sa fie fierte. Nu stiu de ce au iesit prajite, dar va asigur ca au fost delicioase. Reteta nu are rost s-o scriu, pentru ca ar semana cu cele obisnuite, cunoscute oricarei gospodine. Problema nu este de comunicare, ci de interpretare. Ce anume am interpretat eu diferit nu stiu. Incercati si dumneavoastra si, daca aveti sansa sa fiti cel putin la fel de nepriceput ca mine, s-ar putea sa va iasa chiar ceva mai bun. Sfatul numarul doi este deci: folositi retetele clasice doar ca sugestii; interpretarea este totul, si ea va apartine.

¶

La masa, veti folosi o bautura oarecare, dupa preferinte. Se recomanda un vin alb sau rosu, corespunzator felului de mancare preparat. In timpul prepararii, insa, este absolut indispensabil sa aveti la indemana o bautura tare. Este inutil sa va explic de ce. Veti constata singur, pentru ca rezultatele sunt diametral opuse: cu ea orice ati pregati va fi excelent, in timp ce fara ea rezultatul va fi cel putin discutabil. Evident, presupun ca sunteti singurul beneficiar al preparatelor dumneavoastra. De altfel, ar fi pacat sa va risipit eforturile pentru mofturile altora. Cred ca acesta a fost sfatul numarul trei, desi  probabil ca este numarul unu, dar … intelegeti dumneavoastra, cei ce intelegeti.

¶

Pentru finisare, aveti nevoie de cateva ingrediente. Acesta este un secret bine cunoscut de catre gospodine. Pentru ciorbe, spre exemplu – eu nu am facut niciodata asa ceva, dar am mancat de multe ori – se foloseste smantana. Se numeste „dresura”, ca dovada ca obiectul trebuie dres, adica reparat, semn ca din nastere nu a fost tocmai ceea ce trebuia. Smantana se mai foloseste si la sarmale si – in general – la tot ce se poate manca cu mamaliga. Asta dupa stiinta gospodinelor. Sfatul meu este sa mancati smantana doar cu mamaliga, eventual cu putina branza da vaca, si sa renuntati la mancarea propriu zisa. Dupa opinia mea, smantana este prea buna pentru ca sa o irositi ca dresura. In plus, daca toate mancarurile se dreg cu smantana, vor sfarsi prin a avea acelasi gust: de smantana. Cat despre alte ingrediente menite sa amelioreze gustul, este o chestiune de inspiratie. Oricum, magazinele sunt pline de tot felul de produse pe cat de necunoscute pe atat de dubioase ce trebuie, insa, incercate.

¶

Tocmai am descoperit un nou mod de preparare ce merge la mai multe feluri: fiertura arsa. Nu radeti! Nu trebuie complet arsa, ci doar putin. Intial pusesem mai multa apa decat trebuia, ceea ce este impotriva principiului meu potrivit caruia nu trebuie pusa decat atata apa cata trebuie pentru ca sa faca fiarberea posibila. De data aceasta gresisem, asa ca a trebuit sa astept sa se evapore apa suplimentara. Intre timp am scris paragraful precedent, care insa mi-a luat mai mult timp decat estimasem, asa ca…. Acum, ca am reparat eroarea cu un strop de apa suplimentara plus cateva „dresuri”, pot spune ca a iesit ceva excelent si imposibil de repetat. (Nu sunt sigur ca mi-as dori) In consecinta, nimic nu este pierdut, totul (sau aproape totul) este recuperabil. Acesta ar putea fi princiul unu al bucatariei. Trebuie sa recunoasteti ca este cu mult mai uman decat principiul unu al termodinamicii.

¶

Paragraful anterior imi aminteste de niste sarmale pe care sotia mea m-a laat sa le termin. Ea trebuia sa plece la spital, unde era de garda, iar eu trebuia doar sa sting focul dupa o ora. Cum ora trecuse in timp ce eu dormeam – fapt neprevazut – cand m-am sculat am surprins exact momentul in care ultima picatura de apa se evapora. Am turnat imediat apa rece pana la nivelul la care era atunci cand preluasem stafeta de bucatar si am lasat-o sa fiarba inca o ora, pentru ca apa sa scada pana la nivelul scontat. Asta in intentie, pentru ca am inceput sa citesc si – furat de lectura – am ajuns in aceeasi faza ca dupa somn. Am repetat procedeul, propunandu-mi sa fiu mai atent. De data aceasta mi-a reusit. Putine sarmale mai bune am mancat la viata mea.

¶

Fara doar si poate, vesela si tacamurile sunt inventii importante, dar si mai grozav ar fi sa existe cratiti de unica folosinta. Vesela este usor de spalat, aproape placut. Cratitele insa….

¶

Retetele gospodinelor nu sunt complete. Este de inteles ca operatiunile banale, cunoscute de catre toata lumea si aplicate implicit, cum ar fi sa deschizi sticla de ulei inaite de a turna, sa nu mai fie mentionate in modul de preparare. In spatele acestei idei, insa, se ascund deseori si unele „secrete de fabricatie”. Acest mic truc este evident, pentru ca – pe de o parte – se dau numerioase indicatii banale, in timp ce – pe de alta parte – lipsesc precizari necesare. Ca sa dau un exemplu elementar, pentru oua prajite nu se specifica nicaieri ca acestea trebuie in prealabil sparte si coaja indepartata. Nu radeti, stiu ca exemplul este exagerat, dar atunci de ce la retetele pentru prajituri se spune ca se folosesc doar miezii de nuca, desi nu i-ar fi trecuti nimanui prin minte sa puna nucile intregii. In cazul oualor, exagerarea nici n-ar fi chiar atat de mare, pentru ca – in alte cazuri - ele se fierb in coaja si se cojesc ulterior (de preferinta dupa ce s-au racit putin).

¶

Maine, sotia mea urmeaza sa iasa din spital. Asta nu inseamna ca nu voi mai bucatarisi. Dimpotriva, va trebui s-o fac pentru doua persoane, ea urmand sa stea imobilizata la pat cateva saptamani bune. Libertatea mea de experimentare va fi insa mult ingradita. Cat si cum vom vedea.