ASTRA redivivus

Este dificil de oscilat între aprecieri favorabile si nefavorabile, dar la asta ne obligă acest prim număr din cea mai recentă serie (a câta?) a revistei ASTRA, editată – de data aceasta – de către Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” din Braşov.

Se pare că ASTRA este un nume ce place românilor şi nu numai: ASTRA asigurări, Fotbal Club ASTRA Ploieşti etc., dar şi Opel Astra; ASTRA - Australian Subscription Television and Radio Association; Astra missile India; Société Astra- French manufacturer of balloons, airships, and aeroplanes şi foarte multe altele. Găsim chiar şi în trecut acest termen. În mitologia sanscrită el desemna o armă teribilă, deţinută de o puternică zeitate, iar în cea greacă - limbă în care înseamnă stea şi de unde avem şi românescul „astru” – îl avem pe Astraios, din a doua generaţie de Titani, descendent din Crius şi Eurybia, şi care, împreună cu Eos, zeiţa zorilor, au dat naştere multor progenituri (Boreas, Notus, Eurus, Zephyrus şi alţii), precum şi cinci planete: Saturn, Jupiter, Marte, Venus şi Mercur.

Dacă celor din străinătate nu le putem reproşa că nu au auzit de „Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român”, pe români doar ignoranţa îi salvează.

Există însă o categorie specială, şi anume a celor ce – nu numai că au ştiut – dar au avut aroganţa să se revendice în continuatori ai prestigioasei instituţii. Interesantă este apariţia primei serii a revistei ASTRA la Braşov, oraş ce a purtat şi numele „Stalin”, deşi asociaţia amintită a luat fiinţă la Sibiu. O glumă spune că prima intenţie a fost ca oraşul Sibiu să primească sinistrul nume, dar salamul de Sibiu era o marcă binecunoscută, iar schimbarea ei în „salam de Stalin” ar fi ridicat probleme insurmontabile. Poate că această reţinere a făcut ca şi revista ASTRA să apară la Braşov şi nu la Sibiu. Au făcut-o comuniştii, din motive lesne de înţeles, dar şi unele partide politice de după 1989. Au dispărut toate din momentul în care nu au mai fost subvenţionate.

Acum, poate că ideea editării unei revistei de către o instituţie – Biblioteca Judeţeană - să fie de bun augur. Cel puţin teoretic, ea – instituţia – nu se află sub comandamente politice şi, în consecinţă, poate că nu va dispărea la fel de uşor. Mă contrazice însă prezenţa numelui Căncescu la pagina a doua şi pe întreaga pagină a cincia. Am citit de mai multe ori, să mă asigur că văd bine şi nu este Ceauşescu. Nu este, dar sentimentul rămâne. Am luat o lămâie, fiindcă tentaţia de a citi mai departe era prea mare şi trebuia să depăşesc momentul. De altfel, învăţasem încă din tinereţe tehnica cititului printre rânduri, desprinsă din gluma la modă atunci:

1 + 1 + ajutorul sovietic = 2

Este clar că, pentru păstrarea egalităţii, „ajutorul sovietic” trebuia să fie egal cu zero; mesajul era însă mai subtil: dacă elimini balastul, poţi găsi o informaţie utilă. Aşa dar, am mers mai departe.

Fără doar şi poate, revista este frumoasă. Din punct de vedere tipografic poate concura cu un album de fotografie sau pictură, de care orice artist ar fi mândru. În privinţa conţinutului este, de fapt, un magazin istoric (actualul director al Bibliotecii Judeţene, Daniel Nazare, este istoric). Îmi place, chiar foarte mult. Mă întreb doar: dacă următorul director va fi botanist, vom găsi în revistă informaţii despre cultura porumbului? Apropo de cultură, revista are un supliment dedicat literaturii, artelor şi altor idei – frumoasă şi ea -, semn că ţelul înaintaşilor de acum aproape 150 de ani, de răspândire a literaturii şi culturii printre românii transilvăneni, nu a fost complet uitat.

Se naşte totuşi o întrebare: cum se poate răspândi cultura cu o revistă inaccesibilă poporului, dat fiind costul ei prohibitiv? Da, e frumoasă, dar frumuseţea costă şi, atunci, ne întrebăm: cui foloseşte? Nu cumva există riscul să dispară şi ea înainte de a fi cunoscută?

Am însă şi câteva remarci pozitive, pe care nu le pot eluda. Dacă seriile precedente au căzut de provincialism, nu pentru că au fost editate în provincie, ci pentru că au avut aroganţa să-şi dorească să semene cu cele din capitală - deşi era evident pentru oricine că forţele sunt disproporţionate - de data aceasta, se pare că revista are şansa de a fi una autentică, obiectivul oricărei publicaţii fiind evidenţierea valorilor şi evenimentelor zonei pe care o reprezintă (ţară, judeţ, şcoală etc.) şi nu consideraţii naive asupra unor chestiuni deja comentate în publicaţii la nivele mai înalte. În cazul acestui prim număr al revistei, suplimentul de „literatură, arte şi idei” respectă pe deplin acest principiu. Într-o bună măsură o face şi volumul principal, deşi unele articole – „Itinerarele culturale ale Consiliului Europei” sau chiar cel al lui Neagu Djuvara, autor destul de cunoscut – ar fi putut să lipsească fără prea mare pagubă.

Se mai remarcă şi faptul că autorii articolelor nu mai sunt cei cu care ne-am obişnuit de prea multe decenii şi care nu au avut nimic de spus în trecut şi cu atât mai puţin azi. Dacă Academia Română şi-a schimbat componenţa atât la instalarea regimului comunist, cât şi la răsturnarea lui, majoritatea uniunilor de breaslă nu a făcut-o. Ele s-au transformat în grupuri de interese, dar nu în scopul dezvoltării profesionale, ci – dimpotrivă - în sensul susţinerii intereselor proprii, manifestate aici prin ridicarea la rang de criterii de evaluare a ceea ce ştiu ei să facă. Deschiderea către lume şi preocuparea de a recepta ceea ce este cu adevărat valoros este, poate, cel mai mare atu al ASTREI de azi.

Oricum, ne bucurăm că Braşovul se ambiţionează să aibă o revistă de cultură, gest pentru care trebuie să-i felicitam pe realizatori şi să le mulţumim.

Cristache Gheorghiu
Brasov, 23 decembrie 2010